Locuitor pe planeta furtunilor

Desi fenomenele atmosferice sunt studiate azi cu mijloace extrem de moderne si ne-am indepartat mult de vremurile explicatiilor superstitioase, e surprinzator faptul ca multe dintre cele ce se petrec in cer si pe pamant inca nu sunt indeajuns de bine cunoscute. Ciclonii sunt astfel de fenomene: sunt cercetati cu sateliti si cu cea mai avansata aparatura de masurare si inregistrare; totusi, in explicarea lor exista inca multe pete albe. E drept, este vorba de fenomene foarte complexe. Cel mai rau agreseaza planeta si oamenii ei ciclonii tropicali – o categorie de fenomene violente, cu caracteristici specifice. Uraganul sau taifunul nu sunt decat nume locale ale acestor fenomene. Un ciclon este, in esenta, o depresiune – o zona de presiune atmosferica foarte joasa – care se formeaza deasupra apelor calde ale oceanelor, in zona cuprinsa intre cele doua tropice. Nori de furtuna ce se rotesc in jurul unui centru, vanturi puternice si ploi torentiale – acestea sunt componentele unui ciclon.

Totusi, cum apar asemenea fenomene? Astazi, se stie ca sursa de energie a unui ciclon o constituie degajarea de caldura latenta, fapt datorat condensarii apei in straturile inalte ale atmosferei. De aceea, ciclonii tropicali se formeaza deasupra apelor calde, acolo unde temperatura ridicata determina evaporarea acestora. Vaporii se ridica si, odata ajunsi in straturi de aer cu temperaturi mai joase, se condenseaza – adica apa trece din nou in stare lichida (vezi manualul de fizica) –, fenomen insotit de degajare de caldura. Treptat, acumularea de caldura face ca temperatura in mijlocul furtunii sa fie cu 15-20 de grade Celsius mai ridicata decat in exterior. Acestia sunt ciclonii – furtuni violente, mase de aer in miscare de rotatie in jurul unui nucleu cald. Faptul ca principala lor sursa de energie provine din condensarea apei deosebeste ciclonii tropicali de alte fenomene asemanatoare, cum sunt depresiunile formate la latitudini medii, care isi trag energia mai degraba din diferentele de temperatura deja existente intre diferitele straturi ale atmosferei. Pentru oamenii de stiinta, a cunoaste un fenomen inseamna si a-l incadra intr-o categorie a unui sistem de clasificare – expresia aspiratiei umane de a face ordine in Univers. si atunci, pe masura ce fenomenele sunt mai bine cunoscute, sunt si clasificate, din dorinta oamenilor de a stapani macar in acest fel uriasa, coplesitoarea complexitate si amploare a acestor intamplari aproape apocaliptice.

• Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
• Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare

Prin urmare, ciclonii tropicali au fost la randul lor impartiti (conform clasificarii Organizatiei Meteorologice Mondiale) in trei categorii: depresiuni tropicale (cu vanturi ce ating viteza maxima de 17 m/s); furtuni tropicale (vanturi cu viteze cuprinse intre 17 si 33 m/s) si cicloni tropicali propriu-zisi (viteze de peste 33 m/s), acestia avand nume diferite de la o zona a globului la alta. „Uragan“ e termenul utilizat pentru ciclonii tropicali din Atlantic si din Pacificul de Est. Numele, cu o sonoritate inspaimantatoare, ne e bine cunoscut; in schimb, originea lui este inca subiect de dezbateri intre etimologi: vine din „hurican“ (cuvant caraibean care inseamna „zeul raului“ sau „zeul furtunilor“) sau din vocabula „huracana“ din limba Arawak, care are intelesul de „vant de vara“? Aceiasi cicloni violenti, caracterizati prin viteze mari ale vantului, sunt numiti, in Pacificul de Sud, taifunuri. Iarasi controverse asupra termenului: vine de la numele monstrului mitologic Typhon (mitologia greaca – vezi Legendele Olimpului) sau din cantonezul „tai fung“ – „vant puternic“? In fine, pentru zona Oceanului Indian, acelasi fenomen se cheama pur si simplu ciclon tropical. Bineinteles, exista si alte denumiri, locale, neoficiale si traditionale, precum chubasco (in Mexic), taino (in Haiti) sau baguio (Filipine).

Combinatia exploziva

„Ingredientele“ unui ciclon tropical sunt: o perturbare meteorologica preexistenta; mari tropicale calde, umiditate, vanturi slabe la altitudine. Nimic amenintator pana aici, dar, daca aceste conditii dureaza indeajuns de mult timp, situatia devine exploziva: in cele din urma, ingredientele se combina intr-un amestec dezastruos, cu rezultate inspaimantatoare: vanturi naprasnice, ploi violente, valuri oceanice enorme si inundatii. Deoarece prima conditie a formarii ciclonului este existenta unor ape cu temperatura ridicata, este limpede de ce majoritatea ciclonilor apar in lunile calde. La nivel global, frecventa acestor fenomene atinge maximul la sfarsitul verii.Pe glob se formeaza anual, in medie, 80 de cicloni tropicali. Exista sapte bazine principale in care sunt intrunite, cel mai adesea, conditiile necesare pentru aparitia ciclonilor. Cel mai studiat dintre aceste bazine este Atlanticul de Nord, fara indoiala din cauza ca, printre tarile afectate de furtunile produse aici, se numara doua dintre cele mai dezvoltate state ale lumii. Ciclonii tropicali formati in Atlanticul de Nord (si care poarta numele de uragane) lovesc Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic, arhipelagul Caraibelor si tarile Americii Centrale.

Dar, pe langa ciclonii produsi in regiunile predispuse la asa ceva, istoria marilor furtuni a consemnat si cativa cicloni ciudati, formati in zone in care in mod obisnuit nu se intampla asemenea fenomene. In Atlanticul de Sud, unde apele sunt mai putin calde, iar curentii verticali de aer sunt puternici si in general interefereaza cu miscarea de rotatie a ciclonilor, impiedicand intensificarea acesteia, se produc rareori cicloni de tip tropical: totusi, in 1991, o furtuna de acest fel (slaba, ce-i drept) a bantuit peste apele Africii, iar in 2004, ciclonul Catarina a lovit coastele Braziliei. Uneori, chiar in Marea Mediterana se pot intampla asemenea fenomene, aparent inrudite ca structura cu ciclonii tropicali. S-a intamplat in 1947, in 1969, in 1982, in 1983, in 1995… Totusi, savantii nu s-au pus inca de acord asupra categoriei in care ar trebui incadrati acesti cicloni (ceea ce dovedeste ca toate clasificarile sunt relative cand vine vorba despre natura. Ce-i pasa unui fenomen natural in ce clasa ar putea fi incadrat? El se intampla, pur si simplu).

Uneori, chiar si deasupra marilor intinderi de apa dulce pot aparea cicloni. Cand temperatura apei e ridicata, iar la altitudine aerul este rece, sunt intrunite primele conditii care fac posibila aparitia unui ciclon: condensarea alimenteaza cresterea de temperatura, iar aceasta determina aparitia miscarii rotative a aerului, cu vanturi si ploi de intensitate groaznica, urmate de dezastrele corespunzatoare. In 1996, pe Lacul Huron din America de Nord (unul dintre cele mai mari din lume, avand suprafata de 59.596 km²), a bantuit o furtuna violenta care, desi s-a petrecut la 44 de grade latitudine nordica si intr-o zona de obicei lipsita de cicloni, avea, in chip socant, caracteristicile unei furtuni tropicale. Efectele unor astfel de fenomene depind, evident, de intensitatea vantului si de abundenta precipitatiilor. Vanturile violente avariaza sau distrug vehicule, case, poduri si transforma mii de obiecte (de la tigle, la nuci de cocos) in proiectile mortale.Tot din cauza vantului puternic, nivelul marii creste, plajele sunt asaltate de valuri de trei ori mai inalte decat cele obisnuite, iar zonele de coasta sunt inundate. Dar nici arealurile mai inalte nu sunt ferite de primejdii, caci ploile torentiale provoaca formarea de torente ce matura totul in cale si produc alunecari de teren.La marginea ciclonului pot aparea tornade care, desi de obicei sunt mai putin intense decat cele de origine nontropicala (avand un alt mecanism de formare), pot deveni, totusi, indeajuns de puternice pentru a produce pagube insemnate.

Nici dupa linistirea furtunii, pericolul n-a trecut. Apocalipsa continua cu asa-numitele efecte secundare: epidemiile, favorizate de mediul umed si cald si de distrugerea infrastructurii sanitare; lipsa curentului electric, care inrautateste conditiile de trai si afecteaza comunicatiile si functionarea utiliajelor; problemele de transport – din pricina distrugerii cailor de acces, livrarea medicamentelor, a proviziilor si a altor ajutoare este ingreunata. Mult timp dupa sfarsitul ciclonului, pericolele persista, iar trauma psihica este unul dintre ele. Pare de neconceput ca asemenea catastrofe sa aiba si vreo parte buna. Totusi, in mod paradoxal, exista efecte benefice neasteptate. Regiunile afectate de seceta primesc cantitatile de apa care le lipseau. Alteori, dupa trecerea unui ciclon, numarul somerilor scade impresionant, asa cum s-a intamplat in SUA in 2004, cand, dupa o perioada cu numerosi cicloni puternici, au fost create peste 70.000 de locuri de munca in constructii, pentru refacerea infrasctructurii din zonele afectate. Cu tehnologia de care dispunem la ora actuala, aceste fenomene violente nu pot fi impiedicate sa-si faca aparitia. Ceea ce se poate face tine de anticiparea traseului pe care-l vor urma si a posibilelor efecte, de prevenirea pagubelor si, mai ales, a pierderilor de vieti. Tot ce se construieste trebuie gandit foarte-foarte bine: acum stim, de exemplu, ca asanarea unor vaste zone mlastinoase in regiunile de coasta si inlocuirea lor prin diguri a facut, in destule cazuri, mai mult rau decat bine. Faptul ca uraganele inca produc atatea victime si pagube arata ca mai avem multe de invatat la capitolul „stiinta furtunilor“.

Anatomia uraganelor

Aproape toti ciclonii tropicali se formeaza in asa-numita zona de convergenta intertropicala, o banda ce inconjoara globul terestru. Rotatia initiala a ciclonului este imprimata de forta Coriolis – una dintre fortele care descriu miscarea unui corp atunci cand acesta este situat intr-un sistem de referinta aflat el insusi in miscare de rotatie. Suna cam complicat (si chiar este). Mai simplu spus, sistemul de referinta, in acest caz, este insusi Pamantul, aflat in obisnuita sa miscare de rotatie. Astfel, masele de aer nu „curg“ pur si simplu liniar din zonele cu presiune inalta spre cele cu presiune mai joasa, ci, sub efectul fortei Coriolis, dezvolta o miscare de rotatie, care apoi se amplifica pana la a da nastere unui ciclon. Intensitatea fortei Coriolis depinde de latitudine; componenta ei orizontala este nula la Ecuator si foarte slaba in vecinatatea acestuia. Drept care ciclonii tropicali se formeaza rareori la mai putin de 20 de grade latitudine si foarte rar sub 10 grade.Aici, atat de aproape de Ecuator, formarea unui ciclon e posibila si in absenta fortei Coriolis, insa numai daca o alta forta imprima rotatia initiala – caz foarte rar. Asemenea cicloni, considera specialistii, se formeaza poate o data la o suta de ani. Rar, dar se intampla: in 2001, ciclonul Vamei s-a format la numai 1,5 grade nord de Ecuator.

Recorduri triste si furtuni celebre

Cel mai „costisitor“ uragan – care a produs cele mai mari daune materiale – a fost Katrina (2005). Pagubele s-au ridicat la 81 miliarde USD. Pe locurile 2 si 3: uraganul Andrew (1992 – 44,9 miliarde USD), respectiv Wilma (2005 – 20,6 miliarde USD). Uraganul care a facut cele mai multe victime este, dupa estimarile de pana acum, San Calixto, mai bine cunoscut sub numele de Marele Uragan, care a lovit America Centrala si Antilele Mici in octombrie 1780. Numarul victimelor variaza in diferitele inregistrari; se vehiculeaza cifre de 22.000 sau 27.000 de morti. Forta acestui uragan si alte caracteristici ale sale nu sunt cunoscute, intrucat primele informatii incluse in baza de date pentru uraganele din Atlantic dateaza abia din 1851. Anul 1780 a fost unul al marilor dezastre, cu un „sezon al uraganelor“ deosebit de violent: alte doua furtuni catastrofale au lovit coasta atlantica a Americii in luna octombrie. Ciclonul tropical cu cel mai mare diametru (2.170 km) a fost taifunul Tip (1979); cel mai „micut“ a fost Tracy (96 km diametru).

Foto: NASA